fbpx

Pachetul de la Mama

Argeș, Romania (Show on map)

About Company

Pachetul de la Mama - Transport Colete Pachetul de la Mama – Transport Colete: Anglia – Belgia – Germania – Romania

Pachetul de la Mama – Transport Internațional de Colete – România, Anglia, Germania, Belgia

Misiunea noastră este de a aduce oamenii aproape.

Viziunea noastră este de a crea și de a păstra o strânsă legătură între românii de acasă și cei din diaspora.

De-a lungul timpului, am observat cât de puternică e legătura dintre oamenii de acasă și cei plecați peste hotare. Cu toții avem rude, prieteni, părinți, copii care trăiesc departe de noi, pentru a duce o viață mai bună. Noi ne dorim să aducem zâmbetul pe buzele fiecărui român plecat departe, livrându-i un pachet cu gust de acasă. Noi suntem cei care ne zbatem la fiecare cursă să aducem România în diaspora. Pasiunea noastră cea mai mare nu este coletăria, ci de a face românii fericiți.Suntem o echipă de oameni tineri, energici, prompți și serioși care se străduiesc să ofere servicii de calitate, la prețuri accesibile, oriunde ai nevoie.

Facem trasee săptămânale în majoritatea județelor din România și la fel de des, călătorim și în Anglia, Belgia, Germania și retur. Preluăm și livrăm colete door-to-door, într-un timp optim și în maximă siguranță. Tu trebuie doar să pregătești pachetul, iar noi ne prezentăm imediat la ușa casei tale ca să-l ducem spre destinație.

Terms and Conditions

CONDIŢII GENERALE PRIVIND FURNIZAREA SERVICIILOR POŞTALE

MIHAI NEW CONCEPT S.R.L., cu sediul social în mun. Curtea de Argeș, bd. Basarabilor, nr.42,

bl.M, et.4, ap12, judeţul Argeș, CUI 36785664, oferă servicii poştale având ca obiect trimiteri

poștale interne și internaționale, sub marca înregistrată “Pachetul de la Mama”, în următoarele

condiţii:

MIHAI NEW CONCEPT S.R.L. acceptă trimiterile poştale prezentate de către expeditor, ambalate

corespunzător, cu un înveliş exterior opac care să nu permită vizualizarea conţinutului, şi care au

înscrise datele de identificare complete ale destinatarului (nume şi prenume/denumirea în cazul

persoanelor juridice, respectiv adresa completă de livrare), iar în cazul serviciului Contra ramburs şi

ale expeditorului.

Responsabilitatea ambalării trimiterilor poştale, precum şi a înscrierii datelor pe trimiterea poştală

revin expeditorului.

Trimiterile poştale care conţin bunuri fragile vor trebui ambalate corespunzător de către expeditor,

utilizând ca umplutură talaş, polistiren antişoc sau alt material care atenuează şocul mecanic, şi să

aibă aplicată inscripţia „Fragil”. MIHAI NEW CONCEPT S.R.L. se obligă să recunoască şi să respecte

inscripţiile/etichetele aplicate de expeditor şi să acorde o atenţie specială în manipularea şi

depozitarea trimiterilor poştale în cauză.

Dimensiunile maxime acceptate ale trimiterii poştale:

– 210 mm X 297 mm (format A4) pentru plicuri;

– 50 cm X 70 cm X 120 cm pentru colete.

Greutatea maximă admisă a unei trimiteri poştale este de 50 de kg.

MIHAI NEW CONCEPT S.R.L. nu acceptă trimiteri poştale al căror ambalaj prezintă inscripţii care

contravin ordinii publice sau bunelor moravuri, precum şi trimiteri poştale constând în bunuri care

contravin ordinii publice sau bunelor moravuri, dacă se depun neambalate sau în ambalaj

transparent sau trimiteri poștale care prezintă etichete sau inscripții vechi neîndepărtate. De

asemenea, nu pot face obiectul trimiterilor poştale bunurile al căror transport este interzis prin

dispoziţii legale, fie chiar şi pe o porţiune de parcurs (de exemplu, dar fără a se limita la acestea:

substanţe explozive, toxice, inflamabile, psihotrope, droguri, arme sau părţi ale acestora, muniţii

etc).

Expeditorul are obligaţia de a nu introduce în reţeaua poştală trimiteri poştale al căror obiect este

interzis prin dispoziţiile legale.

MIHAI NEW CONCEPT S.R.L. asigură secretul trimiterilor poştale – reţinerea, deschiderea sau

divulgarea conţinutului trimiterilor poştale fiind permisă numai în condiţiile şi cu procedura

prevăzute de lege.

În cazul trimiterilor poştale internaţionale se vor respecta, suplimentar, de către ambele părţi,

dispoziţiile legale incidente în domeniul vamal, precum şi legislaţia statelor pe teritoriul cărora se

prestează operaţiuni componente ale serviciilor poştale şi a celor tranzitate de trimiterea poştală.

2

MIHAI NEW CONCEPT S.R.L. asigură livrarea trimiterilor poştale interne si internaţionale în termen

de 10 zile lucrătoare de la data preluării.

MIHAI NEW CONCEPT S.R.L. furnizează serviciul de trimitere recomandată ale cărui particularități

constau în oferirea unei garanții forfetare împotriva riscurilor de pierdere, furt, distrugere totală

sau parţială ori deteriorare a trimiterii poştale înregistrate şi în eliberarea, la cerere, ulterior

depunerii, respectiv livrării trimiterii poștale, a unei dovezi privind depunerea trimiterii poștale sau

livrarea la destinatar, fără a fi confirmată în scris de către acesta. Expeditorul poate solicita printr-o

metodă agreată eliberarea dovezii privind depunerea trimiterii poștale sau livrarea la destinatar în

termen de 9 luni de la data depunerii acesteia în rețeaua MIHAI NEW CONCEPT S.R.L., iar MIHAI

NEW CONCEPT are obligația de a transmite expeditorului dovada respectivă în termen de maxim

10 zile lucrătoare de la data solicitării, printr-o metodă agreată (de exemplu, fax, e-mail etc), fără

a implica costuri suplimentare în sarcina expeditorului.

MIHAI NEW CONCEPT S.R.L. furnizează servicii de trimitere cu valoare declarată, servicii ale căror

particularităţi constau în asigurarea unei trimiteri poştale împotriva pierderii, furtului, distrugerii

totale sau parţiale ori deteriorării, pentru o sumă care nu poate depăşi valoarea declarată de către

expeditor, şi în eliberarea, la cerere, a unei dovezi privind depunerea trimiterii poştale. Termenul în

care poate fi solicitată de expeditor, printr-o metodă agreată, dovada privind depunerea trimiterii

poștale care face obiectul unui serviciu de trimitere cu valoare declarată este de 9 luni de la data

depunerii acesteia, MIHAI NEW CONCEPT S.R.L. având obligația de a comunica dovada respectivă

în termen de maxim 10 zile lucrătoare de la data solicitării, printr-o metodă agreată cu expeditorul

sau integratorul (de exemplu, fax, e-mail etc), fără a implica costuri suplimentare în sarcina

expeditorului. Valoarea maximă acceptată a valorii declarate de expeditor este de 5000 RON.

MIHAI NEW CONCEPT S.R.L. furnizează serviciul Contra ramburs, serviciu poştal a cărui

particularitate constă în achitarea de către destinatar expeditorului, prin intermediul reţelei poştale,

a contravalorii bunului care face obiectul trimiterii poştale înregistrate. Preluarea acestor trimiteri

poştale se face numai în condiţiile în care expeditorul a indicat în mod corect şi complet toate

datele sale de identificare. Moneda admisă în care se face colectarea, respectiv achitarea sumelor

de bani de la destinatari este RON sau alta valuta agreata in prealabil. Suma maximă Contra

ramburs acceptată este de 5000 RON. Modalitatea de colectare şi, respectiv, de achitare a

rambursului este în numerar sau prin virament în cont bancar. Termenul de returnare a

contravalorii trimiterilor poştale către expeditor (sumele colectate de la destinatar) este de 10 zile

lucrătoare de la livrare.

MIHAI NEW CONCEPT S.R.L. furnizează serviciul Confirmare de primire, serviciu poştal a cărui

particularitate constă în predarea către expeditor a dovezii privind predarea trimiterii poştale

înregistrate, confirmată în scris de destinatar. Termenul de returnare către expeditor a dovezii

privind predarea trimiterii poştale, confirmată în scris de către destinatar, este de 10 zile lucrătoare

de la livrare. În cazul pierderii dovezii de confirmare a primirii trimiterii poştale de către destinatar,

MIHAI NEW CONCEPT S.R.L. întocmeşte şi pune la dispoziţia expeditorului un duplicat al acesteia.

Predarea trimiterilor poştale se realizează la adresa indicată de expeditor, după caz, la cutia

poştală a destinatarului ori personal către destinatar sau către persoana autorizată să primească

trimiterea poştală.

MIHAI NEW CONCEPT S.R.L. are dreptul de a refuza predarea către destinatar a trimiterii poştale

atunci când, după preluarea trimiterii poştale, rezultă în mod neîndoielnic că aceasta conţine bunuri

interzise la transport ori care nu respectă condiţiile speciale de transport stabilite conform

legislaţiei în domeniu, respectiv legislația statelor pe teritoriul cărora urmează a se realiza livrarea

ori a statelor care urmează a fi tranzitate, sau când, după preluarea trimiterii poştale, aceasta a

3

produs sau poate produce iminent pagube persoanelor, mediului, instalaţiilor utilizate sau altor

trimiteri poştale.

Cu excepţia trimiterilor poştale care fac obiectul serviciului Livrare specială, în cazul imposibilităţii

inițiale de predare a trimiterilor poştale către destinatar (sau persoana autorizată), MIHAI NEW

CONCEPT S.R.L. va înştiinţa destinatarul printr-un aviz care să anunţe încercarea de livrare a

trimiterii poştale şi va păstra, la punctul de contact, în vederea predării, trimiterea poştală care nu

a putut fi predată acestuia, pentru o perioadă de 5 zile de la data avizării acestuia.

MIHAI NEW CONCEPT S.R.L. va returna, la adresa expeditorului, pe cheltuiala expeditorului

(conform tarifelor indicate în oferta comercială), trimiterea poştală înregistrată care nu a putut fi

predată destinatarului din una dintre cauzele prevăzute de lege, în termen de 10 zile lucrătoare,

termen care se calculează, după caz, de la data expirării perioadei de păstrare avizate sau a

încercării de livrare.

În cazul trimiterilor poştale care nu au putut fi predate destinatarului şi nici returnate expeditorului,

MIHAI NEW CONCEPT S.R.L. va păstra la dispoziţie (conform tarifelor indicate în oferta comercială)

aceste trimiteri poştale timp de 9 luni de la data depunerii acestora. După expirarea acestui

termen, trimiterile poştale nerevendicate trec din proprietatea expeditorului în proprietatea MIHAI

NEW CONCEPT S.R.L.

În caz de nerespectare a timpilor astfel stabiliţi în cuprinsul acestui document, pentru toate

serviciile poştale (exceptând însă timpii de livrare aferenţi serviciului Express), MIHAI NEW

CONCEPT S.R.L. răspunde faţă de utilizator prin restituirea unui procent de 5 % din tariful de bază

încasat pentru respectivul serviciu poştal standard.

MIHAI NEW CONCEPT S.R.L. răspunde, în caz de pierdere, furt sau distrugere totală, pentru

trimiterile poştale interne, astfel:

– cu întreaga valoare declarată, pentru o trimitere poştală care face obiectul unui serviciu de

trimitere cu valoare declarată, inclusiv dacă respectiva trimitere poștală face sau nu obiectul unui

serviciu ramburs;

– cu valoarea rambursului, pentru o trimitere poştală care face obiectul unui serviciu ramburs fără

valoare declarată;

– cu suma reprezentând de 10 ori tariful serviciului, pentru trimiterile poştale care nu fac obiectul

unui serviciu de trimitere cu valoare declarată sau unui serviciu ramburs.

În cazul pierderii, furtului sau distrugerii totale, în afara despăgubirilor menţionate mai sus, se

restituie şi tarifele încasate la depunerea trimiterii poştale.

În caz de pierdere ori distrugere parţială sau deteriorare, MIHAI NEW CONCEPT S.R.L. răspunde

pentru trimiterile poştale interne, după cum urmează:

– cu valoarea declarată pentru partea lipsă, distrusă sau deteriorată, înscrisă în nota de inventar,

pentru trimiterile poştale depuse deschise, care fac obiectul unui serviciu de trimitere cu valoare

declarată;

– cu cota-parte corespunzătoare greutăţii lipsă din valoarea declarată, pentru trimiterile poştale

depuse închise, care fac obiectul unui serviciu de trimitere cu valoare declarată;

– cu suma reprezentând de 10 ori tariful serviciului, în caz de pierdere parţială, distrugere parţială

sau deteriorare a trimiterilor poştale care nu fac obiectul unui serviciu de trimitere cu valoare

declarată.

4

La sumele prevăzute mai sus se adaugă dobânda legală penalizatoare care curge din momentul

introducerii reclamaţiei prealabile sau, după caz, al introducerii cererii de chemare în judecată,

indiferent care dintre aceste momente intervine primul.

În cazul unei trimiteri care face obiectul unui serviciu ramburs, MIHAI NEW CONCEPT S.R.L.

răspunde cu întreaga valoare a rambursului pentru situația în care nu a restituit expeditorului

întreaga valoare a acestuia sau cu diferența corespunzătoare până la valoarea integrală a acestuia,

în cazul în care rambursul a fost încasat parțial de la destinatar.

Pierderea completă a conţinutului este echivalentă cu pierderea trimiterii poştale.

În situația în care expeditorul a declarat o valoare mai mică decât cea reală, despăgubirea este la

nivelul valorii declarate.

În situaţia neefectuării prestaţiilor care constituie caracteristici suplimentare ale serviciilor poştale,

nominalizate de expeditor prin indicaţii speciale, se restituie numai tarifele încasate suplimentar

faţă de tariful de bază aplicabil pentru serviciul poştal standard.

MIHAI NEW CONCEPT S.R.L. răspunde pentru trimiterile poştale internaţionale în conformitate cu

prevederile acordurilor internaţionale din domeniul poştal la care România este parte, excepţie

făcând cazurile în care nu există astfel de acorduri internaţionale, situaţie în care va răspunde

corespunzător legislaţiei naţionale aplicabilă trimiterilor poştale interne.

MIHAI NEW CONCEPT S.R.L. este exonerat de răspundere în următoarele situaţii:

– paguba s-a produs ca urmare a faptei expeditorului sau destinatarului;

– utilizatorul nu are instalată o cutie poştală care să permită predarea trimiterii poştale sau aceasta

nu asigură securitatea trimiterilor poştale ori, după caz, nu are asigurat un serviciu destinat primirii

trimiterilor poştale;

– trimiterea a fost primită fără obiecţii de către destinatar/expeditor, cu excepţia reclamaţiilor

referitoare la pierderea, furtul, deteriorarea sau distrugerea totală ori parţială a conţinutului

trimiterii poştale;

– paguba s-a produs ca urmare a unui caz de forţă majoră sau a cazului fortuit; în acest caz

expeditorul are dreptul la restituirea tarifelor achitate, cu excepţia tarifului de asigurare.

MIHAI NEW CONCEPT S.R.L. nu este responsabil pentru eventualele alterări ale trimiterii poştale

prin mijloace sau din cauze electromagnetice (de exemplu, demagnetizare, scanare cu raze X în

cadrul procedurilor de securitate/vamale etc.).

Mecanismul de soluţionare a reclamaţiilor primite de la utilizatori

MIHAI NEW CONCEPT S.R.L. a stabilit un mecanism de soluţionare a reclamaţiilor, în special, în

ceea ce priveşte pierderea, furtul, distrugerea parţială ori totală, sau deteriorarea trimiterilor

poştale, precum şi nerespectarea condiţiilor de calitate a serviciilor (termenele de livrare, de

returnare etc.). Astfel, expeditorul sau destinatarul nemulţumit de serviciul oferit poate formula o

reclamaţie în termen de 6 luni de la data depunerii trimiterii poştale.

Reclamaţia utilizatorului care se consideră prejudiciat/nemulţumit va trebui făcută în scris şi

transmisă MIHAI NEW CONCEPT S.R.L. prin una dintre următoarele modalităţi: personal prin

depunere la sediul social ori la punctele de acces/ contact deservite de personal ale MIHAI NEW

CONCEPT S.R.L., respectiv prin intermediul unui serviciu poştal, cu confirmare de primire către

adresa sediului social al MIHAI NEW CONCEPT S.R.L.

5

MIHAI NEW CONCEPT S.R.L. va înregistra reclamaţia primită în Registrul de reclamaţii şi va

confirma petentului primirea acesteia prin aceeaşi modalitate folosită la transmitere de către

utilizator: prin înmânarea numărului de înregistrare, în cazul în care reclamaţia a fost depusă

personal, respectiv prin completarea corespunzătoare și semnarea confirmării de primire în cazul

primirii reclamaţiei printr-un serviciu poştal cu confirmare de primire.

În vederea soluţionării reclamaţiei, utilizatorul reclamant va trebui să descrie în cuprinsul

reclamaţiei pe care o înaintează evenimentul (fapte, acte şi cauze) aferent reclamaţiei, să îşi

formuleze pretenţiile, modalitatea de plată aleasă în cazul despăgubirii şi informaţiile necesare

transmiterii despăgubirilor, precum și datele de contact (în situaţia în care reclamaţia se va dovedi

întemeiată să poată fi contactat reclamantul), să anexeze/depună la reclamaţie dovezi relevante

pentru efectuarea unor analize corecte şi complete, corespunzătoare evenimentului reclamat (cum

ar fi, după caz, copie a documentului care atestă plata serviciului poştal, a facturii emise de către

furnizor, fotografii, ambalajul trimiterii poştale, bunul distrus/deteriorat care face obiectul trimiterii

poştale, copie a procesului verbal de constatare etc.) şi să pună la dispoziţie orice alte date și

informaţii ce ar putea fi utile soluţionării reclamaţiei.

Reprezentanţii MIHAI NEW CONCEPT S.R.L. vor analiza reclamaţia primită luând în calcul atât

probele depuse de petent, dar şi informaţiile/probele relevante furnizate de proprii angajaţi ori

terţe persoane implicate, putând, atunci când este cazul, să solicite chiar şi o expertiză.

Reclamaţia va fi soluţionată (implicand, analiză reclamaţie, comunicare răspuns scris şi acordare

despăgubiri) de către MIHAI NEW CONCEPT S.R.L. în termen de 3 luni de la data introducerii

acesteia.

În cazul reclamaţiilor soluţionate favorabil, MIHAI NEW CONCEPT S.R.L. va despăgubi utilizatorul în

termen de 30 de zile de la data finalizării analizei reclamaţiei, fără a depăși, însă, termenul de 3

luni menționat mai sus, plata sumelor datorate utilizatorului acordându-se, în funcţie de solicitarea

persoanei prejudiciate, prin mandat poştal, prin virament bancar sau în numerar, de la casieria

aflată la adresa sediului social al MIHAI NEW CONCEPT S.R.L.

În cazul în care reclamaţia adresată furnizorului de servicii poştale MIHAI NEW CONCEPT S.R.L. nu

a fost soluţionată în mod satisfăcător sau nu s-a răspuns la aceasta în termenul prevăzut în

prezentele condiţii generale privind furnizarea serviciilor poştale, utilizatorul în cauză poate înainta,

în termen de un an de la data depunerii trimiterii poştale, o plângere autorităţii de reglementare

însoţită de dovada îndeplinirii procedurii reclamaţiei prealabile sau o cerere de chemare în

judecată. Cererea de chemare în judecată poate fi introdusă indiferent dacă o plângere având

acelaşi obiect a fost înaintată sau nu autorităţii de reglementare.

Prezentul document face parte integrantă din oferta comercială a MIHAI NEW CONCEPT S.R.L.,

reprezentând clauzele generale ale contractului individual ce se va considera încheiat între

expeditor şi MIHAI NEW CONCEPT S.R.L., la momentul acceptării trimiterii poştale în reţeaua

poştală. Contractul individual se încheie prin acceptarea de către expeditor a ofertei MIHAI NEW

CONCEPT S.R.L., fără a fi necesară întocmirea unui înscris.

Reset Password
Compare items
  • Total (0)
Compare
0